Cum își propune Germania să gestioneze efectele coronavirus la nivelul UE / Germania preia președinția UE

Germania preia de la 1 iulie președinția rotativă a Uniunii Europene, pentru o perioadă de șase luni, transmite Agerpres. Contextul în care țara preia pentru a 12-a oară președinția UE este unul deosebit de dificil, profund afectat de pandemia de coronavirus.

Pentru a contracara efectele negative ale pandemiei în plan social și economic, Germania își propune ca la nivelul Uniunii Europene:

  • Să impună mai multe controale de frontieră și să combată dezinformarea, cu scopul de a limita răspândirea virusului
  • Să augmenteze capacitatea de testare prin furnizarea echipamentelor necesare
  • Să coordoneze acordarea unor ajutoarea financiare țărilor europene aflate în dificultate din cauza pandemiei
  • Să aloce mai multe fonduri cercetării și parteneriatelor între cercetătorii care studiază coronavirusul și efectele sale
  • Să acorde sprijin cetățenilor europeni blocați în țări terțe

Alături de aceste ținte, Germania își propune să atingă și alte obiective privind schimbările climatice, asigurarea statului de drept sau negocierile Brexit. Președinția va fi predată ulterior Portugaliei (ianuarie-iunie 2021) și Sloveniei (iulie-decembrie 2021), țări alături de care lucrează într-un trio ce se întinde pe 18 luni și care își vor asuma aproximativ aceleași obiective.

Până la acest moment, în Uniunea Europeană au fost înregistrate peste 1,5 milioane de cazuri de coronavirus, țările cele mai afectate fiind Marea Britanie, Spania și Italia.

Articolul precedentGermania preia de la 1 iulie președinția rotativă a UE / Care sunt obiectivele pe care le va avea de îndeplinit
Articolul următorPlanul de relansare economică: 407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres la 4,3 miliarde euro