Guvernul Chinei a făcut noi demiteri după ce într-un cartier al Beijingului a fost identificat un nou focar de coronavirus, alimentând fricile legate de un posibili al doilea val ce ar putea să vină peste capitala chineză, transmite DPA.
Viceprimarul districtului Fengtai din sud-vestul capitalei, unde se află o piața Xinfadi de la care se presupune că a pornit acest nou focar, a fost demis pentru „neîndeplinirea sarcinilor” și este actualmente anchetat. Managerul pieței și secretarul Partidului Comunist al zonei Fengtai au fost de asemenea demiși.
Districtul Fengtai a fost pus sub „stare de război”, 11 cartiere fiind izolate și străzile fiind blocate. Peste 40.000 de probe ale persoanelor care locuiesc în aceste comunități au fost colectate de autorități, iar deocamdată 19.00 au trecut prin procesul de testare.
China a raportat luni 49 de noi cazuri de coronavirus, dintre care 36 au fost identificate în Beijing.
Piața Xinfadi este cea mai mare piață en-gros de fructe și legume din China, după valoarea tranzacțiilor încheiate aici. Piața furnizează 90% din cantitatea de legume și fructe proaspete consumate în capitală.