După ce situația părea scăpată de sub control, sistemul sanitar fiind suprasolicitat de bolnavii de COVID-19, mulți pacienți murind în case, în orașul amazonian Manaus, epidemia a cedat, fără să fie luate niciun fel de măsuri, scrie Washington Post.
Apoi, deodată, numărul de internări a scăzut, de la un vârf de 1.300 de pacienți în mai la sub 300 în august. Rata deceselor a ajuns de la circa 120 de morţi zilnic la aproape de zero, iar orașul și-a închis spitalul de campanie.
Trebuie ținut cont că Brazilia a fost extrem de afectată de pandemie, cu 3,6 milioane de infectări și peste 114.000 de decese. Acum câteva luni, Manausul devenise etalonul în modul în care se manifestă coronavirusul într-o zonă săracă.
Nu există o explicație pe care oamenii de știință să o poată oferi pentru revenirea la normalitate, alta decât imunitatea de grup.
Factorii care au temperat manifestarea epidemiei în oraşe precum Manaus şi Guayaquil (Ecuador) – în care morţii erau lăsaţi pe străzi – rămân necunoscuţi, deocamdată – probabil un rol îl au modificări ale comportamentelor şi caracteristicile comunităţilor.
Jarbas Barbosa da Silva, directorul asistent al Organizaţiei sanitare Pan American, spune că o ipoteză este că Manaus a atins un vârf puternic în care rata de transmitere comunitară a fost atât de mare încât s-a produs ”un anumit tip de imunitate colectivă”.
Deși situat în mijlocul Amazonului, Manaus reprezintă un punct important în mai multe rute comerciale. Virusul a fost adus aici din China, Europa şi SUA şi s-a răspândit nedetectat, ca apoi numărul de infectări să explodeze şi să copleşească sistemul sanitar.
Primarul din Manaus, Arthur Virgílio Neto, a declarat că s-a străduit în van să determine oamenii să respecte distanţarea socială.
”Nu a existat realmente. Oamenii erau afară şi nimeni nu a putut pricepe de ce. În cele mai rele ore, mă deplasam spre spitalul de campanie şi blocat în trafic, mă întrebam: de ce nu sunt în case? De ce au ieşit?”, spune edilul.
Apoi, apelurile pacienţilor cu coronavirus s-au redus – de la 2.410 în aprilie la 180 în iulie. A urmat eliberarea secţiilor de terapie intensivă.
Străzile au devenit din nou pline de oameni, care s-au înghesuit la scăldat şi petreceri, ignorând în mare măsură apelurile la purtarea măştii. S-au deschis şcolile private cărora le-au urmat cele publice. Sute de cazuri se raportau zilnic, dar mult mai puţine necesitau spitalizare.
”Nu există explicaţii concrete. Poate s-a creat o imunitate nedetectabilă în populaţie. Sau poate populaţia relativ tânără a stopat partea cea mai rea. Problema e că nu ştim câţi oameni sunt susceptibili. La început ne gândeam că toţi sunt, dar nu mai pare acum că toată lumea este. Ne determină să reconsiderăm teoria imunităţii de turmă”, apreciază Henrique dos Santos Pereira, cercetător la Federal University of Amazonas.
Într-o epidemie în curs, imunitatea colectivă funcţionează diferit – boala nu dispare după ce a fost atins un anumit procent, ci mai curând numărul potential de victime scade şi rata transmiterii decelerează până se epuizează.
Odată ce rezerva de potenţiale victime atinge o masă critică o resurgenţă explozivă devine improbabilă. Deja un număr mare de oameni au contractat virusul.
Tom Britton, matematician la Universitatea din Stockholm, studiază ceea ce se numeşte ”eterogenitatea în susceptibilitate” – un alt model al imunităţii colective care are la bază diferenţele între indivizi: unii se îmbolnăvesc pentru că sunt sociali activi, alţii pentru că sunt mai vulnerabili.
Dar ce s-a întâmplat în Manaus indică faptul că numărul cazurilor nu a crescut, ba chiar a continuat să scadă – în mod neaşteptat. Totuşi cercetătorii nu pot spune că în cele mai afectate oraşe ce-a fost mai rău a trecut.
”În Manaus, poate că s-a terminat, asta a fost tot. Realitatea e că asta ne-am dori să fie adevărat. Este biasul confirmării. Nu putem alege acele dovezi de care se leagă speranţele noastre. Trebuie să fim prudenţi pentru că ne putem trezi cu o explozie”, spune Jeffrey Shaman, cercetător în ştiinţe ale sănătăţii la Universitatea Columbia.