Bisericile protestante din Germania se pregătesc să oficieze slujba de Crăciun în exterior, în locuri care să permită adunarea cât mai multor credincioși, dar în care să poată fi respectată distanțarea socială, transmite dpa, citat de Agerpres.
Pentru a se asigura că normele de distanțare socială sunt respectate, la liturghii vor lua parte un număr mare de voluntari, care vor fi ajutați de pompieri și de alte organizații de asistență tehnică.
Slujbele vor fi transmise și online sau la televizor, dar conducerea Bisericii Protestante consideră că este important ca o parte dintre credincioși să poată participa la slujbe. „Vrem să fim în mijlocul locurilor: în piețe, pe terenuri de fotbal, poate chiar la marginea padurii.”, a declarat președintele consiliului Bisericii Protestante din Germania, Heinrich Bedford-Strohm.