Potrivit ultimului bilanț dat publicității de către autorități, în România s-au înregistrat 1279 de decese ca urmare a epidemiei de coronavirus, 19.517 de persoane sunt infectate, 166 pacienți sunt la ATI, iar 13.526 de pacienți s-au vindecat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 119 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 166 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.333 de persoane. Alte 90.103 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 448.813 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 151 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 105.000 lei.