În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.902 cazuri noi de COVID-19, din 34.466 de teste efectuate. Crește și numărul deceselor cauzate de coronavirus și atinge un nou record de la începutul pandemiei. Într-o singură zi au murit 98 de persoane. La terapie intensivă sunt internați 778 de pacienți COVID- informează grupul de comunicare strategică.
Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Un nou județ a depășit indicele de 3 cazuri la mia de locuitori. Astfel, București, Alba și Cluj se încadrează în scenariul roșu.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 21.10.2020 (10:00) – 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.961.562 de teste. Dintre acestea, 34.466 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.260 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.206 la cerere.
Pe teritoriul României, 23.455 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.755 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.169 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.