Bilanț coronavirus 23 noiembrie: 4.207 noi cazuri din 9.938 teste efectuate / 130 de morti

În ultimele 24 de ore au fost 4.207 cazuri noi de COVID-19, din 9.938 de teste efectuate, conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Alți 130 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 1.160 de pacienți COVID.

Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

296.844 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.207 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 10.177 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.11.2020 (10:00) – 23.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani.

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.685. Dintre acestea, 1.160 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.908.681 de teste. Dintre acestea, 9.938 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.488 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.450 la cerere.

Pe teritoriul României, 48.034 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.459 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 82.274 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Articolul precedentNepotul dispărut al liderului nord-coreean Kim Jong-un s-ar afla sub protecţia CIA
Articolul următorAlfred Simonis: La PSD nu veți găsi candidați pe liste cu probleme penale