Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, a confirmat faptul că sunt cazuri în care, într-o locuință în care locuiesc mai multe persoane, este posibil să se infecteze doar una sau două și a explicat cum se poate întâmpla acest lucru.
„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient”, a arătat dr. Beatrice Mahler într-o intervenție la Digi24.
”Ce trebuie să reținem însă este că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn.
Or, dacă aceste lucruri se modifică de la o săptămână la alta, și răspunsul imun al organismului nostru față de orice boală, față de orice infecție se modifică.
Prin urmare, nu trebuie să ne bazăm pe imunitatea naturală, ci trebuie să găsim soluții – și vaccinul este o soluție – să stimulăm imunitatea și să ajutăm formarea de anticorpi în organism specifici bolilor cu care riscăm să ne întâlnim”, a mai explicat medicul.
De aceea, este extrem de important, atunci când suntem la locul de muncă sau într-o încăpere, ferestrele să fie permanent deschise, ventilația să fie adecvată, pentru că o ventilație adecvată scade riscul de infecție.
Sigur, la această ventilație adecvată să se adauge și spălatul mâinilor și purtarea măștilor. Dar acel ‘curent’, cum îl cunoaștem popular, de fereastră/ușă deschisă și de care ne ferim, în acest caz, atunci când vorbim de boli cu transmitere aeriană, este o soluție eficientă de prevenție”, a concluzionat Beatrice Mahler.