Austria își deschide porțile către 7 țări, nu și granița cu Italia

Austria nu își redeschide deocamdată granița cu Italia, potrivit unui anunț făcut de ministrul de Externe Alexander Schallenberg, citat de agenția ANSA.

„Deschidem spre 7 țări vecine și nu vor mai exista controale, ca înainte de pandemie. Datele nu ne permit deschiderea graniței cu Italia, dar intenționăm să facem acest lucru cât mai curând posibil”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.

„Nu este o decizie împotriva Italiei”, a subliniat Schallenberg.

Guvernul austriac va reevalua săptămâna viitoare o posibilă deschidere către Italia, a anunțat Schallenberg.

„Vedem că situația din Italia s-a îmbunătățit foarte mult și că unele regiuni, cum ar fi Tirolul de Sud, au date Covid bune. (…) Obiectivul rămâne deschiderea față de Italia, de îndată ce datele o vor permite”, a spus ministrul.

Declarația vine în contextul exprimării nemulțumiriii de către Italia asupra faptului că țara este izolată de către vecinii europeni.

Articolul precedent3 iunie în istorie: Masacrul din piața Tiananmen
Articolul următorParlamentul a decis dublarea alocațiilor, după ce Guvernul a amânat legea până la 1 august 2020