De la debutul pandemiei, în China au fost arestate aproximativ 5.800 de persoane care au comis infracțiuni în legătura cu răspândirea coronavirusului, transmite Agerpres. De la contrabandă și fraude la omoruri, infracțiunile au atins un număr ridicat.
O parte din oamenii arestați au dat declarații false despre starea lor de sănătate sau nu și-au declarat deplasările. Altele sunt acuzate pentru contrafacerea unor produse medicale sau colecte frauduloase de fonduri.
Există și cazuri mai grave, precum cel al unei persoane care este suspectată că a lovit mortal un client al unui supermarket, care i-a cerut să poarte mască. Un alt individ este suspectat că a lovit intenționat cu mașina personal medical, iar un al treilea este acuzat că a înjunghiat un agent de pază care îi lua temperatura.
În total, Parchetul Popular Suprem a anunțat că au fost inculpate 6.755 de persoane, iar 5.797 au fost arestate.