Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, marți seară, la Digi24, că la ședința de astăzi de la Cotroceni nu s-a discutat în prezența sa deschiderea grădinițelor și creșelor private. Mai mult, el a spus că nici ministrul Educației nu a fost prezent la această discuție. Klaus Iohannis a făcut mai devreme o declarație în acest sens.
„Nu intru în ce s-a discutat în amănunte acolo, asta este o discuție care se face și cu Ministerul Educației, astăzi n-a fost ministrul Educației acolo. Deci n-am intrat în această discuție, n-am discutat acest lucru. Nu s-a discutat în prezența mea acest aspect”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
Întrebat dacă este de acord cu redeschiderea grădinițelor și creșelor private și a after-school-urilor, el a răspuns că recomandă acest lucru „cu precauție”.
Raed Arafat a declarat marți seară, la Antena 3, că slujbele nu se vor relua în interiorul bisericilor, iar acest lucru se va face doar într-o etapă următoare, dar avertizeaza că și atunci când serviciile religioase vor fi reluate, ele se vor face tot respectând distanțarea fizica și purtarea măștii.
Se vor redeschide așadar creșele și grădinițele private, after-school-urile, sălile de fitness, dar și mall-urile.
Vor fi permise petrecerile private cu 20 de persoane la interior și cu 50 de persoane la exterior.