Arafat: Slujbele în interiorul bisericilor nu se vor relua decât într-o etapă următoare

Raed Arafat a declarat marți seară, la Antena 3, că slujbele nu se vor relua în interiorul bisericilor, iar acest lucru se va face doar într-o etapă următoare, dar avertizeaza că și atunci când serviciile religioase vor fi reluate, ele se vor face tot respectând distanțarea fizica și purtarea măștii.

Întrebat dacă, conform celor anunțate de președintele Iohannis, ar putea asista din Biserică la slujbe 20 de persoane, Arafat s-a eschivat spunând că încă se discută.
Președintele Iohannis a anunțat marți o parte dintre măsurile de relaxare care vor fi în vigoare după 15 iunie spunând că vor fi posibile evenimente private – atenție, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.

Se vor redeschide așadar creșele și grădinițele private, after-school-urile, sălile de fitness, dar și mall-urile.

Vor fi permise petrecerile private cu 20 de persoane la interior și cu 50 de persoane la exterior.

 

De asemenea, se vor redeschide piscinele în aer liber.

 

Preşedintele a subliniat că lucrurile vor fi mai relaxare în relaţia cu statele unde numărul de îmbolnăviri este mic, unde în ultimele 14 zile sunt înregistrate sub 5 cazuri la un milion de locuitori.
”Deocadamdată, la acest criteriu nu se încadrează state ca Italia, Spania, Franţa, Belgia, Suedia, Olanda. Vom urmări comunicările de la nivelul UE şi acolo unde lucrurile se schimbă în sensul bun, vom reacţiona imediat”, a menţionat Klaus Iohannis.

Șeful statului crede că se impune prelungirea stării de alertă și le cere responsabilitate parlamentarilor.

Articolul precedentPalatul Cotroceni, iluminat în turcoaz, culoarea bolilor rare
Articolul următorCîțu: De miercuri, primele case de marcat se conectează la ANAF