Chiar în zilele de vârf ale pandemiei, când medicii se îmbolnăveau pe capete în spitale din cauza crizei de echipamente, Clanul Cămătarilor intermedia pe piața neagră milioane de măști chirurgicale, aduse de la depozitul unei grupări din China Town, dezvaluie Rise Project
La adăpostul certificatelor false, crima organizată afectează sănătatea populației, prin intermediul contractelor guvernamentale, cu marfă contrafăcută. RISE a identificat măștile de contrabandă în achiziții publice, la instituții precum poliția locală sau Protocolul de Stat.
Negocierile incognito s-au purtat pe aplicații electronice, în benzinării, într-o vilă din Sectorul 2 al Capitalei sau în fața unei florării din zona Pieței Obor.
Fenomenul contrabandei cu echipamente de protecție a căpătat proporții continentale. Autoritățile europene verifică acum firmele care au certificat și măștile intermediate de interlopi în România
RISE a testat măștile negociate cu ginerele lui Sile Cămătaru în laboratorul special al Armatei. În mod ironic, sunt mai bune decât cele cumpărate de Guvern, prin Unifarm, de la o complice a Clanului Sportivilor.
18 aprilie 2020 / Puțin trecut de ora 13 pm.
Suntem în sâmbăta de Înviere, la mijlocul stării de urgență. Mâine vine Paștele ortodox, dar Bucureștiul e mai gol ca niciodată. Parcă suntem numai noi pe stradă.
Într-o benzinărie Lukoil din Sectorul 3, îl cunoaștem însă pe Radu Neag. Este primul intermediar dintr-un șir lung și complicat. Vinde echipamente medicale și de protecție. Are în jur de 40 de ani și un aer ușor boem. I-am spus că suntem oameni de afaceri, nu jurnaliști. Am mai vorbit pe internet despre prețuri, cerere și ofertă.
Facem cunoștință acum și ne anunță scurt: “Va trebui să mergem mai departe.” Dă câteva telefoane, apoi ne punem în mișcare.
Mașina lui rămâne pe loc, plecăm împreună spre Sectorul 2, prin cartierul Pantelimon. Următoarea oprire: benzinăria MOL de pe Șoseaua Colentina. E aproape 14 pm.
În câteva minute apare un bărbat scund și firav. Îl cheamă Marius Hrescu și intermediază chinezării. Aproape orice: de la jucării pe Emag, la ibrice și răzătoare.
Coboară dintr-un Smart bleumarin, echipat corespunzător cu mască chirurgicală și niște mănuși de bucătărie din silicon. Într-o mână ține un telefon, în cealaltă o servietă din piele. Pare ușor derutat. Ne identifică într-un sfârșit, dar salută de la distanță.
”Trebuie să vină și ceilalți”, auzim o voce subțire din spatele filtrului care îi acoperă jumătate din față.
CONTABILA DE OPERAȚIUNI
Următoarea e Raluca Dascălu. Coboară dintr-un BMW X3 negru. Minionă, subțire, tot la vreo 40 de ani. Răspunde de hârtii, deși arborează un aer de vacanță. Zâmbește cald și își cere scuze că a venit în trening.
Cu doamna urmează să vorbim despre factură și să semnăm un soi de contract, pe care va fi trecut și contul bancar unde trebuie să facem plata.
Raluca Dascalu are un cazier fiscal bogat. Companiile falimentare pe care le-a administrat în ultimul deceniu au lăsat în urmă datorii de milioane de lei la bugetele publice, bănci și alți creditori. A trebuit să facă potecă în instanțe ca să-și scape averea personală, în numeroasele procese de executare silită începute pe numele ei.
Uneori i-a reușit, alteori a obligat-o instanța să plătească sute de mii de lei ca să mai stingă din creditele luate de companiile sale sau din împrumuturi de la parteneri. La un moment dat, un SRL i-a făcut chiar o plângere penală, dar s-a clasat prin 2012.
Raluca e căsătorită cu Gabriel Dascălu, 45 de ani, mic antreprenor în construcții. Pe numele lui e BMW-ul negru pe care îl conduce. Și soțul are incidente de plată la activ.
Mai cunoscută ar fi însă o asociată de-a Ralucai, Simona Chițac, descoperită de tabloide când un fost iubit i-a incendiat mașina în 2017. Domnul pasional, umblat pe la emisiuni mondene, se numește Daniel Onoriu, este campion național la motociclism, pilot de raliuri, dar și nepot al legendarei soliste Gabi Luncă. Ceea ce-l face automat nepotul lui Emanuel Onoriu, fiul cel mare al artistei și, totodată, starostele clanului țigănesc din Dămăroaia care înalță haotic blocuri în cartierul Bucureștii Noi.
Prietenia “contabilei” cu diva Simona Chițac datează din vremurile în care cea din urmă era perechea pilotului Daniel Onoriu. Au fost partenere până în 2016 în firma de PR (In Progress Media) controlată de Chițac. Agenția a prestat evenimente și comunicare pentru branduri precum BCR Leasing, Academia Militară, BGS (securitate privată), Superkombat (gală de kickboxing) etc