
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a stabilit că 12 localități din județul Argeș, printre care Pitești sau Mioveni, sunt sub monitorizare și luni se va decide dacă intră sau nu în carantină locală, anunță prefectura Argeș, citată Digi24.
Localitățile vizate sunt: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.
Autoritățile au anunțat și alte măsuri de prevenire a răspândirii epidemiei:
- Administratorii piețelor și magazinelor vor monitoriza permanent dacă se păstrează distanța, dacă vânzătorii și clienții poartă măști și, în cazul personalului, și mănuși
- Au fost suspendate toate târgurile, bâlciurile și evenimentele publice, ca și activitățile de agrement în piscine, până în 8 august
- Terasele se vor închide la ora 22.00 în timpul săptămânii și la 23.00 în weekend.