VIDEO Portret: Simona Maierean, prima româncă ce a zburat cu un avion supersonic, impresionează la NATO

Simona Maierean (33 de ani) este prima româncă ce a zburat cu un avion supersonic pe 13 martie 2009 cu un MiG-21 LanceR. Acum, Siomona a mai bifat o performanță fiind prima femeie din Europa care a obținut certificarea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic al NATO Locotenent comandant Simona […]
Macron anunță intrarea în carantină a Franței de vineri și până la 1 decembrie, ”cel puțin”

Emanuel Macron a anunțat miercuri seară introducerea unei noi carantine de vineri până pe cel puțin 1 decembrie, anunță Le Figaro. ”Dacă nu se face nimic, vom avea „cel puțin 400.000 de decese suplimentare” în câteva luni”, spune Emmanuel Macron, potrivit AFP. Școlile, creșele, grădinițele și liceele vor rămâne deschise, dar în condiții sanitare mai […]
Gabriel Zetea (PSD) la RFI: Alegerile parlamentare vor avea loc în decembrie, nu mai pot fi amânate

legerile parlamentare vor avea loc, așa cum a stabilit Guvernul, în data de șase decembrie, chiar dacă nu acesta este interesul de moment al cetățenilor, declară la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. El crede că ar fi fost necesar un acord politic între partide, în vederea organizării scrutinului în martie 2021. Gabriel Zetea spune că alegerile […]
VIDEO Asociația Pro Infrastructura: ”Podul peste Dunăre riscă să devină cel mai rușinos muzeu din istorie”

Asociația Pro Infrastructura a transmis prin intermediul rețelelor de socializare un mesaj prin care se încearcă tragerea unui semnal de alarmă cu privire la faptul că podul peste Dunăre de la Brăila ar putea „cel mai rușinos muzeu din istorie”, dat fiind faptul că s-ar putea întâmpla ca podul să nu aibă drumurile de legătură […]
Oamenii de știință au descoperit un recif de corali mai înalt ca Empire State Building

Un nou recif de corali înalt de 500 de metri a fost descoperit în Marea Barieră de Corali din Australia, făcându-l mai înalt decât unii dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume, potrivit CNN. Oamenii de știință au descoperit reciful detașat, care este primul descoperit în peste 120 de ani, în apele din nordul Queenslandului, […]
Cluj, primul județ unde rata de infectare trece de 4 / Situația cazurilor pe județe

În ceea ce privește incidența cazurilor la nivel județean la mia de locuitori în ultimele 14 zile, Clujul este primul județ care depășește pragul de 4. În același timp, 22 județe au raportat peste 100 de cazuri de coronavirus la ultima raportare a autorităților. Situația incidenței cazurilor la nivel țării arată din ce în ce […]
Bilanț coronavirus: 5.343 cazuri noi, nou record în România / 107 decese, unul fiind în categoria 0-9 ani

În ultimele 24 de ore în Romania, au fost confirmate alte 5.342 de noi infectări, record de la începutul pandemiei. În același timp, se trece din nou de pragul psihologic de 100 de decese în urma infectării cu noul coronavirus, fiind consemnat și un deces în categoria 0-9 ani. Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul […]
Ministrul ceh al Sănătății demis după ce a fost fotografiat ieșind fără mască dintr-un restaurant care trebuia să fie închis

Ministru ceh al Sănătății, Roman Prymula, a fost demis de prim-ministrul Cehiei, după ce a fost fotografiat într-un restaurant ce ar fi trebuit să fie închis. Mai mult, Prymula nu avea nici mască. Babis a scris vinerea trecută pe Twitter că va luat măsuri, comportamentul fiind „fără vreo scuză”. Prim-ministru a adăugat că dacă nu […]
Mihai Mărgineanu se implică și el în scandalul cu Dan Bittman: ”Este un om deștept, nu trăiește ca oile”

Celebrul cântăreț Mihai Mărgineanu intră și el în cel mai mare scandal actual din lumea artiștilor români. După ce solistul trupei Taxi l-a criticat în versuri pe Dan Bittman, Mărgineanu a ținut să-l laude pe solistul Holograf pentru poziția luată împotriva autorităților și restricțiilor anti-COVID. Mihai Mărgineanu a postat pe o rețeaua de socializare un […]
Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau: ”Pandemia e chiar nașpa, toată situația e nasoală”

Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, spune că pandemia globală COVID-19 „e nasoală” și că ar putea pune în pericol întâlnirile cu prietenii și familia de Crăciun, conform CVT News. Recunoscând frustrările legate de blocările parțiale și planurile de Halloween anulate în unele părți ale țării, Trudeau a declarat marți că canadienii trebuie să se pregătească pentru […]
Liderul unui cult care folosea femei pe post de sclave a fost condamnat la 120 de ani de închisoare

Liderul unui cultului Nxivm, originar în Statele Unite, a fost condamnat la 120 de ani de închisoare. Acesta a fost, printre altele, acuzat că racola femei pentru a le face sclavele sale sexuale, informează BBC. Fondatorul Nxivm, Keith Raniere, a fost condamnat anul trecut pentru șantaj, trafic sexual, posesie de pornografie infantilă și alte infracțiuni. […]
SUA: Cântăreț dispărut de peste o lună, găsit în portbagajul unei mașini

Poliția americană a găsit corpul unui cântăreț de rap în portbagajul unei mașini după un accident pe o autostradă din Miami. Respectivul rapper era dat dispărut de mai bine de o lună, potrivit BBC. Ofițerii de la Florida Highway Patrol au descoperit cadavrul artistului hip-hop Brian Trotter, în vârstă de 25 de ani, după ce […]
VIDEO Allen Coliban a depus jurământul și este oficial primarul Brașovului

Allen Coliban a depus jurământul și este oficial noul primar al Brașovului. Consilierii locali au fost și ei investiți în funcție, toate, în ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Brașov, desfășurată astăzi. Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat, conform prevederilor legale, ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Brașov, astăzi, […]
Femeie de 83 de ani, suspectă de coronavirus, ținută ore întregi în frig la Spitalul Județean din Târgoviște

O bătrână de 83 de ani a fost ținută într-un cort de triaj din curtea Spitalului de Urgență Târgoviște peste 8 ore. Fiica acesteia spune că femeia avea frisoane și temperatură și necesita spitalizare, dar doctorii ar fi întrebat-o de ce a venit. Bătrâna de 83 de ani a stat ore în șir într-un cort […]
Gafă de proporții a liderului deputaților PNL: ”Să dea Dumnezeu la cât mai multe victime”

Florin Roman, liderul deputaților PNL, a făcut ieri o gafă de proporții în Plenul Parlamentului. Acesta l-a lăudat pe Arafat și s-a rugat lui Dumnezeu „să avem cât mai multe victime”. „Mă bucur domnule Arafat, că ați ajuns la o înțelegere cu colegii din minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată […]
Președintele Barcelonei a demisionat / Toată conducerea Barcelonei era în conflict cu autoritățile

Toată conducerea Barcelonei, inclusiv președintele Josep Maria Bartomeu, și-a dat demisia din cauza neînțelerilor dintre club din autoritățile catalane. Fostul președintele Bartomeu a explicat aseară într-o conferință pe presă versiunea sa cu privire la cele întâmplate în ultimele zile. Acesta a declarat că el a dorit ca votul de susținere sau de demitere a sa […]
Microsoft a raportat venituri peste așteptări pentru primul trimestru

Microsoft a raportat marți câștigurile pentru primul trimestru fiscal al anului în curs, depășind veniturile estimate de Wall Street și propriile așteptări, potrivit Business Insider. Compania americană a raportat următoarele date: Venituri: 37,2 miliarde dolari (Wall Street aștepta 35,72 miliarde dolari), comparativ cu 33,1 miliarde dolari în același trimestru al anului trecut. Câștiguri: 1,82 dolari […]
Trump și-a folosit funcția pentru a aduce milioane de dolari proprietăților sale

Președintele Trump l-a întâmpinat pe premierul japonez la Mar-a-Lago, stațiune din Florida, în fața unui falnic aranjament de trandafiri. Cei doi s-ar fi putut întâlni la Washington, dar Trump a spus că clubul său privat este o alternativă mai confortabilă, conform The Washington Post. „Este, într-adevăr, Casa Albă din Sud”, a spus Trump, salutându-l pe […]
Patriarhul, de Sf. Dimitrie: Dumnezeu lucrează delicat prin sfinții săi, dar „nu se lasă batjocorit” / Trimiteri la căderea regimului comunist care a interzis pelerinajul

În predica rostită marți, Patriarhul Daniel a prezentat două aspecte ale prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume prin Sfântul Dimitrie cel Nou: pe de o parte delicatețea și ajutorul minunat oferit credincioșilor, iar pe de altă parte, „medicamentele amare” administrate pentru îndreptarea oamenilor. Patriarhul României a subliniat că „lucrarea Împărăției lui Dumnezeu în lume […]
VIDEO SUA: Momentul în care poliția împușcă un bărbat de culoare agresiv / Noi proteste violente în Philadelphia

Orașul american Philadelphia se pregătea marți seara pentru noi proteste după ciocnirile din noaptea precedentă, declanșate de moartea unui bărbat de culoare împușcat de poliție, în timp ce metropola este deja tensionată cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, potrivit AFP. În noaptea de luni până marți, un focar de violență a zguduit cartierul din […]