Luni- vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Meteorologii anunță maxime de până la 33 de grade. Însă, vremea fumoasă nu va ține mult. De la mijlocul săptămânii vin ploile în mai multe zone din țară iar vremea se va răci.
ANM anunță vreme caldă în aproape toată țara, iar în sudul Munteniei mercurul din termometre va ajunge la 33 de grade.
La noapte însă, își fac apariția ploile și descărcările electrice în vest și nord-vest, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, dar și local în Moldova.
Și în Capitală, vreme neobișnuit de caldă. Norii vor fi puțini iar maxima va fi de 31 de grade. Vântul va sufla slab și moderat-mai spun meteorologii.
Totuși, vremea se va răci treptat în zilele următoare. De marți după-amiază vin aversele și descărcările electrice, dar condiții de ploaie vor fi și la mijlocul săptămânii. Joi vor fi cel mult 24 de grade.