Veste bună pentru cei care au fost plătiți cu salariul minim pe economie

Veste bună pentru cei care au fost plătiți cu salariul minim pe economie mai mult de 2 ani.

De la începutul acestui an, angajatorii au fost obligați să mărească, salariile celor angajați înainte de 1 ianuarie 2022. Mai mulți bani vor primii și cei care au semnat contracte după această dată, dar trebuie să treacă 2 ani de la momentul angajării.

Salariul minim brut de la care pornesc aceste majorări este de 3300 lei pentru toată lumea.

Decizia se aplică atât contractelor cu normă întreagă, cât și celor part time.

Excepție de la regulă fac salariile angajaților din construcții sau industria agroalimentară.

Articolul precedentCat de usor se poate tranzactiona un kg de droguri in portul Constanta
Articolul următorVarză călită cu mălai