Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a anunțat miercuri, 9 decembrie, câștigătorii celui mai recent concurs de granturi, „Consolidator Grant”, destinat cercetătorilor aflați la mijlocul carierei.
Printre aceștia, cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (LBUS), a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane EUR pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)”.
O istorie transnațională a literaturii române
Ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL — și unul dintre elementele sale inovatoare — este aceea că o literatură „națională” nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o rețea definită de comunitățile transnaționale în care este integrată. Andrei Terian-Dan și echipa sa și-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române și creșterea progresivă globală a rețelei acesteia. Istoria transnațională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.
Proiectul va reuni nu numai un set de orientări de ultimă generație în materie de studii literare și în domeniul mai larg al teoriei culturii, ci și o serie de aspecte interdisciplinare, de la sociologie și imagologie și până la studii digitale și cantitative. Fiind expert în literatura română, pe parcursul carierei sale, profesorul Terian-Dan a fost cercetător invitat în Regatul Unit, Spania și Slovenia și își desfășoară în prezent activitatea la universitatea pe care a absolvit-o, și anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Cercetătoarele câștigă teren
37 % dintre granturi au fost acordate cercetătoarelor, cea mai mare proporție de la începutul schemei „Consolidator Grant”. Per ansamblu, rata de succes în rândul femeilor a fost de 14,5 %, iar în rândul bărbaților, de 12,6 %. De asemenea, au existat modificări ale ratelor de succes în privința a două dintre cele trei domenii în care sunt împărțite proiectele în scopul evaluării. În domeniul științelor fizice și al ingineriei, rata de succes în rândul femeilor a depășit-o pe cea din rândul bărbaților: 16,9 % pentru femei, comparativ cu 12 % pentru bărbați. În domeniul științelor vieții, femeile au câștigat 15 %, iar bărbații au câștigat 12,9 % din granturi.
Proiecte de cercetare în 23 de țări
Beneficiarii granturilor își vor desfășura proiectele în cadrul unor universități, centre de cercetare și companii din 23 de țări din întreaga Europă, în principal din Germania (cu 50 de granturi), Regatul Unit (50), Franța (34) și Țările de Jos (29). Pentru prima dată, un proiect care se va desfășura în Ucraina, o țară „asociată” la programul Orizont 2020, va fi finanțat, de asemenea, printr-un grant de tip „Consolidator”.
Aproape 40 de naționalități diferite
În cadrul acestei cereri de propuneri, cercetători de 39 de naționalități au primit granturi „Consolidator”: cei mai numeroși au fost italieni (47 de granturi), germani (45), francezi (27) și britanici (24).
Ce urmăresc cercetătorii să descopere?
Proiectele de cercetare propuse de noii beneficiari de granturi acoperă o gamă largă de subiecte din domeniul științelor fizice și inginerești, al științelor vieții, precum și al științelor sociale și umaniste.