Timiş: Toţi cangurii de la Grădina Zoo au fost ucişi de câini necipaţi

Cei şase canguri de la Grădina Zoo din Timişoara au fost ucişi de patru câini, în noaptea de luni spre marţi, doi dintre aceştia fiind prinşi şi duşi în adăpostul firmei Danyflor, potrivit Agerpres. acă animalele ar fi fost cipate, proprietarul putea fi identificat rapid şi pus să suporte daunele.

Potrivit administratorului Grădinii Zoo, Călin Călămar, câinii au atacat şi habitatul păsării Emu, dar aceasta a reuşit să zboare peste gard şi a fost găsită teafără, pe aleile parcului.

Deşi au căutat locul pe unde puteau să intre câinii în Grădina Zoo, îngrijitorii nu au depistat nicio gaură în gard, ceea ce îi face să creadă că patrupezii, care erau necipaţi, ar fi putut săpa o groapă pe sub gard şi au pătruns în arealul cangurilor.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Doi câini au fost prinși de o societate de ecarisaj. Ei păreau a fi îngrijiți, însă nu aveau zgardă sau microcip. Totodată, câinii nu au mâncat din cadavre.

Articolul precedentCalifornia va interzice vânzarea mașinilor diesel și pe benzină încă din 2035
Articolul următorPoliţiştii din Ungaria şi România au descoperit la frontieră 21 de imigranţi ilegali într-un camion cu numere de înmatriculare româneşti