Temperatura clienților teraselor nu trebuie luată neapărat, declară președintele ANSVA

Nu va fi obligatoriu ca dacă mergeți la terasă din 1 iunie să vă fie luată temperatura, conform declarațiilor președintelui Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), citat de Agerpres.

Monitorizarea temperaturii și a stării de sănătate va fi obligatorie pentru angajații unităților comerciale, care vor trebui, de asemenea, să poarte echipament de protecție, indiferent dacă au sau nu contact direct cu clienții. Luarea temperaturii clienților va fi o decizie ce rămâne la latitudinea operatorilor, nefiind obligatorie, conform declarațiilor lui Robert Chioveanu.

De asemenea, șeful Direcției Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Răzvan Pîrjol, a declarat că prin deschiderea teraselor pe 1 iunie și a localurilor interioare începând cu 15 iunie se așteaptă la o revenire treptată la condițiile normale. În opinia sa, și operatorii hotelieri de pe litoral (care va fi deschis de la 15 iunie) sunt deja pregătiți pentru a-și desfășura activitatea conform normelor sanitare. În plus, Pârjol estimează ca aproximativ 300 de milione de euro din fonduri europene vor fi destinate sub formă de granturi industriei hoteliere, de transporturi și de evenimente.

Articolul precedentGuvernul aprobă blocarea telefoanelor mobile în închisori
Articolul următorCoronavirus: Peste 423.300 de contracte de muncă au fost încetate de la declararea stării de urgență