Muntenegru și Serbia și-au expulzat reciproc ambasadorii din cauza unei dispute istorice care datează de mai bine de un secol, potrivit BBC.
Ambasadorul sârb în Muntenegru, Vladimir Bozovic, a descris o decizie a autorităților muntenegrene din 1918 de a se unifica cu Serbia drept o „eliberare”.
El a fost acuzat de „amestec în afacerile interne ale Muntenegrului” și i s-au acordat 72 de ore pentru a părăsi țara.
Ambasadorul Muntenegrului în Serbia, Tarzan Milosevic, a fost de asemenea expulzat.
Adunarea din 1918 a decis că Muntenegru va deveni parte a Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, cunoscut ulterior sub numele de Iugoslavia. În 2006, Muntenegru și-a declarat independența, devenind un stat suveran pentru prima dată de la sfârșitul Primului război mondial.
Bozovic a făcut comentariile la o reuniune a unei asociații care reprezintă sârbii muntenegreni. El a descris decizia din 1918 ca o „expresie liberă a voinței oamenilor de a se uni cu Serbia fraternă”.
Ministerul de externe al Muntenegrului a declarat că Bozovic „a neîndreptățit statul care i-a conferit imunitate diplomatică”. Acesta a adăugat că i s-au dat mai multe avertismente verbale și scrise.
Ca răzbunare, ambasadorului Muntenegrului în Serbia i s-a cerut să părăsească Serbia.
Guvernul muntenegrean, care a decis expulzarea lui Bozovic, va fi succedat de un nou cabinet de partide pro-sârbe care au câștigat ”pe muchie” alegerile din august. Noul guvern urmează să fie votat în funcție săptămâna viitoare.