Segway: sfârșitul vehiculului pe doua roti care promitea revoluționarea transportului în oraș

În 2001, un vehicul pe două roți vehiculului pe doua roti care promitea revoluționarea transportului în orașe. Două decenii mai târziu, producția Segway, vehicul propulsat de mici dimensiuni, se va opri pentru totdeauna, scrie BBC

Segway a fost inventat de inginerul american Dean Kamen, dar nu a făcut un profit notabil. Numeroasele accidentele nu au contribuit la popularizarea Segway, iar compania a fost cumpărată de rivalul chinez Ninebot în 2015. Este, de altfel, vehiculul preferat al ghizilor turistic, mai ales că este foarte ușor să te miști cu un astfel de vehicul.

Segway a avut parte de numeroase scandaluri. În 2003, fostul președinte al Statelor Unite, George W. Bush, a căzut de pe acest vehicul în casa de vară a părinților săi. Mai apoi, în 2009, Segway a fost printre „vedetele” de la Holywood, fiind vehiculul polițistului care era actor principal al filmului Paul Blart: Polițist la mall.

În 2015, Usain Bolt, celebrul atlet, a fost lovit de un cameraman pe un Segway, în timp ce sportivul sărbătorea câștigarea unei probe de atletism.

Vehiculul a fost și „părtaș” la un eveniment tragic, atunci când chiar proprietarul companiei a căzut de pe vehiculul de acest tip, pierzându-și viața.

Din păcate, astăzi, președintele Segway, Judy Cai, a anunțat că producția Segway Personal Transporter se va încheia pe 15 iulie.

 

Articolul precedentPreședintele din Kosovo este acuzat de crime de război, vizate fiind acțiunile sale din războiul de independență împotriva Serbiei
Articolul următorCompania americană Ben and Jerry’s își retrage publicitatea de pe Facebook, atât timp cât platforma permite propagarea mesajelor rasiste