Restaurantele se redeschid de la 1 septembrie

Spațiile închise din restaurante se vor redeschide de la 1 septembrie în anumite condiții, potrivit reprezentanților HoReCa, care au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban.

”​Am solicitat sa deschidem la 1 septembrie. Avem 400.000 de angajati cu slujbele in pericol. Vor fi exceptii punctuale acolo unde nivelul pandemiei nu este tinut sub control. Cu totii am subliniat ca e important să se redeschidă restaurantele. Asteptam decizia Comitetului pentru Situații de Urgență de mâine si care din propunerile noastre privind regulamentul vor fi acceptate. Noi am propus ca la interior să fie o masa ocupata si alta libera. Utilizarea maxima a restaurantelor va fi astfel de 50%. In functie de conditiile viitoare vom veni cu noi propuneri”, a spus miercuri Dragoș Petrescu, președintele HORA, la ieșirea de la întâlnirea cu premierul.

Deocamdată nu e clar dacă la mesele ocupate vor fi 4 sau 6 persoane. Potrivit liderului HORA, nu au fost oferite garanții din partea Guvernului în privința redeschiderii restaurantelor la 1 septembrie.
Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România a declarat: ”Pentru cei care spun ca nu trebuie sa deschidem restaurantele de interior ca ar fi prea riscant am trei intrebari:
– cum explicam faptul ca Romania este singura tara din UE care nu a deschis inca restaurantele de interior?
– cum se poate justifica o relatie de cauzalitate intre deschiderea restaurantelor de interior si cresterea numarului de infestari daca acolo unde ele sunt deschise nu a produs efecte (nu imi spuneti chestia ca romanii au alt comportament decat europenii ca vorbim de restaurante unde peste tot se mananca si nu vorbim de cluburi de manele)?
– de ce restaurantele de interior reprezinta singurul sector inca inchis inclus pe lista medium high ca risc de infectare -vezi photo? Toate restul aflate in aceeasi categorie de risc sunt deschise de mult timp.
Sigur ca eu pot fi subiectiv, doar imi apar industria, dar sincer la aceasta ora nu vad argumente rationale pentru a tine in continuare inchis sectorul. Nici macar nu exista vreo dovada ca cei infectati ar veni cu predilectie din zona Horeca, mai mult nu exista niciun focar la noi in industrie pana acum. Deci chiar nu vad logica”

 

Articolul precedentChina afirmă că un avion de spionaj U-2 american i-a întrerupt exercițiile militare
Articolul următorContra este noul antrenor al lui Dinamo