Profesorul Alexandru Rafila spune că retragerea finanțării OMS de către SUA ar putea afecta capacitatea organizației de a trimite misiuni în diverse țări, având în vedere că americanii au cea mai mare contribuție la bugetul OMS, potrivit Mediafax.
Președintele Donald Trunp a anunțat că Statele Unite au decis retragerea finanţării OMS pe motiv că Organizaţia nu ar fi gestionat eficient pandemia. Profesorul Alexandru Rafila susține că americanii aveau cea mai mare contribuție la bugetul OMS.
„Partea Statelor Unite este cea mai mare contribuţie la bugetul Organizaţiei, diferă de la an la an, este între 200 şi 450 de milioane de dolari anual, este de departe cea mai mare contribuţie, mult mai mare decât contribuţia Chinei, care este undeva în jur de 40 de milioane de dolari. Țara noastră plăteşte probabil câteva sute de mii de dolari ca şi contribuţie la participarea la OMS. Aceste contribuţii există pentu fiecare instituţie a Naţiunilor Unite în care o ţară este parte”, spune Profesorul Rafila.
Acesta susține că în acest moment Organizația este în căutare de resurse suplimentare. El a explicat care sunt semnificațiile încheierii relaţiei dintre SUA şi OMS.
„Are două semnificaţii. Una politică, foarte importantă, şi o semnificaţie economică. Semnificaţia politică se referă totuşi la unul dintre actorii globali, principali, care poate să influenţeze evoluţia problemelor de sănătate publică nu numai în Statele Unite, ci şi în alte zone, iar din punct de vedere economic sigur că bugetul Organizaţiei, care este acoperit într-o proporţie destul de importantă de SUA, are de suferit. În momentul de faţă, Organizaţia este în căutare de resurse suplimentare pentru a putea finanţa toate activităţile legate de infecţia cu noul coronavirus, vă dau un exemplu: au făcut un fund raising, o strângere de fonduri de curând, au reuşit să strângă circa 900 de milioane de dolari, mai au nevoie de 800 de milioane de dolari ca să poată să finanţeze diverse programe, de la acordarea de asistenţă tehnică în ţările în curs de dezvoltare, furnizarea de materiale sanitare şi de reactivi, medicamente către ţările care nu îşi permit să realizeze acest lucru şi pentru diverse misiuni care se desfăşoară în ţările cele mai grav afectate de infecţia cu noul coronavirus”, explică profesorul Rafila.
Acesta susține că această retragere nu va afecta direct România.