Mitropolia va scoate racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva

Racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva va fi scoasă, chiar înainte de slujba pe care preoții o vor ține la catedrala din Iași- anunță Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Inițial, reprezentanții Bisericii au decis ca rămășițele Cuvioasei Parascheva să rămână în interior, după ce pelerinajul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.

”Mâine se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 09.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași. Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi unul restrâns, cel mai probabil nu mai mult de 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei”, a spus preotul Constantin Sturzu.

Reprezentantul Bisercii a explicat și în ce condiții se va ține slujba, dar și cine va lua parte la Liturghie.

”În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii. Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii. Slujba va fi transmisă în direct de Trinitas TV și de portalul doxologia.ro”, a mai spus Sturza.

Pregătirile pentru slujba Cuvioasei Parascheva de la Iași vor începe de marți seara, racla cu moaștele urmând a fi scoasă în cursul nopții sau mâine dimineață.

”Astăzi, în jurul orei 18.00, va începe împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane de aceeași familie jertfelnică din București, care îl înfrumusețează în fiecare an. Cel mai probabil în această noapte sau mâine dimineață devreme se va scoate racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și va fi depusă în acest baldachin. În anii anteriori racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcașului de cult și în curte”, a conchis reprezentantul Arhiepiscopiei.

Articolul precedentNorvegia va oferi gratuit cetățenilor săi vaccinul anti-COVID
Articolul următorCristiano Ronaldo are COVID-19