Președintele Asociației Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România și Subsecretar de Stat, Octav Bjoza, a dat publicității un protest față de ceea ce el numește încă „o cărămidă pe temelia uitării, a ascunderii adevărului despre acele vremi rușinoase!!!’ potrivit unui comunicat de presă.” Este vorba de pericolul în care se află Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului (INST), care ar putea fi evacuat din clădirea pe care o ocupă, urmare a unui proces de retrocedare a clădirii.
Retrocedarea este cu atât mai controversată în condițiile în care directorul INST, dl Radu Ciuceanu, el însuși luptător în Rezistență și fost deținut politic, a pus sub semnul întrebării legitimitatea acestei retrocedări, insinuând inclusiv că ar putea fi vorba de implicarea mafiei imobiliare. Aceasta în condițiile în care există documente care atestă că aceal imobil a fost construit de Seerviciul Român de Informații în 1938, fiind preluat în 1948 de Direcția Securității Poporului, iar mai târziu devenind casă conspirativă a Direcției de Informații Externe (DIE) din cadrul Securității.
În comunicatul AFDPR, se afirmă: „Comitetul Național de Conducere al Asociației Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea de AFDPR, își exprimă nedumerirea și chiar revolta față de negăsirea unei soluții viabile de către Statul Român în ceea ce privește spațiul deținut ca sediu de către Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului din România – INST, care funcționează sub egida Academiei Române, aflat de la înființare la adresa din strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 16, Sector 1, București.
O astfel de clădire ar fi trebuit considerată un bun de interes național, avându-se în vedere faptul că aici, la începutul anilor 1950, și-a avut sediul Securitatea din București. Aici, în acea perioadă, au fost anchetați partizanii, luptători anticomuniști, parașutați în România, după ce au fost instruiți în Occident. În beciurile acestei clădiri au fost bătuți și torturați, înainte de a fi judecați, condamnați la moarte și executați, acești adevărați eroi ai patriei.
În prezent, INST deține un adevărat tezaur de patrimoniu: fotografii, picturi, sculpturi, carte și documente, toate de o inestimabilă valoare cultural-istorică”, arată Octav Bjoza în comunicatul AFDPR.