Prima persoană vaccinată anti-Covid a primit a doua doză

A început faza de rapel pentru personalul din etapa 1 a campaniei de vaccinare, astfel că medicii şi angajaţii din serviciile sociale primesc a doua doză de vaccin anti-Covid, anunță știrile Digi24.

Printre cei vaccinați la Institutul Matei Balș din București au fost duminică dimineață medicii Adrian Streinu Cercel și Adrian Marinescu, dar și Mihaela Anghel, asistenta care a fost prima persoană imunizată contra virusului din România.

Mihaela Anghel a povestit că după ce a fost vaccinată a primit foarte multe comentarii care au afectat-o inițial.

„În prima zi m-au afectat puțin, ulterior am încercat să nu le mai citesc, am încercat să nu mă afecteze. Eu m-am simțit privilegiată, am mulțumit tuturor că am fost aleasă să fiu prima persoană vaccinată din România. Din moment ce mi-am ales meseria asta, nu mi-a fost teamă.

Situația în spital este încă destul de grea, dar încercăm să facem față.

Avem speranța că cu acest vaccin scăpăm de pandemie”, a declarat ea după vaccinare.

Mihaela Anghel a îngrijit primul pacient infectat cu SARS-CoV-2 din România şi a fost prima care a primit vaccinul împotriva COVID-19. Mihaela Anghel este de 4 ani lucrează ca asistent medical, este din Dâmboviţa, dar locuieşte la 30 de kilometri de Bucureşti.

Referință:

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 ianuarie: 2.156 noi cazuri și 57 de morți
Articolul următorAlexei Navalny se întoarce în Rusia, în ciuda pericolului