După tragedia de ieri de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț, prefectul județului George Lazăr, a declarat la Digi24 că spitalul a greșit pentru că a mutat secția ATI de la etajul 3 la etajul 2 fără nicio aprobare.
„Secția care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să există nici măcar notificare la DSP, cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu că spitalul să facă acest lucru”, a declarat prefectul de Neamț.
George Lazăr susține că mutarea secției ATI fără aprobare a fost „un fel de hei-rup”.
„La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mari capacitatea secției de AȚI, care până acum funcționa la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziție, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal și nu au fost verificări din partea celor care aveau competență și răspundeau tehnic pentru această modificare”, a continuat prefectul.
„Specialiștii de la ISU, parchetul, polițiștii, criminaliștii trebuie să stabilească date concrete în urmă anchetei. Acum sunt niște date care se desprind din discuțiile avute cu cadrele medicale și cei de la ISU. Spitalul a greșit că a făcut lucrările fără aprobare”, a conchis prefectul.
Reamintim că seara trecută, în urma unui incendiu devastator la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, 10 pacienți și-au pierdut viața. Medicul de gardă erou care a intrat în flăcări pentru a salva pacienții, a fost transportat cu o aeronavă în Belgia pentru a fi tratat.