PSD scade sub 25% în sondaje, semnal de alarmă pentru conducerea social-democrată la emisiune Politicos Nepoliticos cu Sorin Manea de pe Sens Tv.
Sondajele pentru alegerile locale din București arată PSD sub pragul de 25%, o situație ce ridică semne de întrebare asupra viitorului partidului. Membrul PSD, Valeriu Șuhan afirmă la Sens TV că: „Acești 20 și ceva la sută nu sunt de natură să ne mulțumească. Noi eram obișnuiți undeva la peste 30%, chiar 36%. Diferența asta e notabilă, nu e o diferență cu care să te joci, nu e o diferență care să nu te pună pe gânduri.” El a adăugat că pierderea constantă de procente trebuie analizată serios, întrucât „Nu e o diferență care să nu te facă să te gândești ce măsuri trebuie să iei pentru a recupera din electoratul pierdut.”
Întrebarea principală este unde s-au dus voturile tradiționale ale PSD, privind și alegerile parlamentare din decembrie 2024. Valeriu Șuhan și-a exprimat opinia în cadrul emisiunii „Politicos Nepoliticos”: „Unii spun că s-ar fi dus la AUR. Eu nu sunt foarte convins de lucrul ăsta”. El subliniază și că viitorul partidului depinde de claritatea sa ideologică: „Eu personal cred că un element definitoriu pentru orice fel de rezoluție, în vederea candidaturii, obținerii funcției de președinte al Partidului Social Democrat, trebuie să mizeze foarte mult pe componenta ideologică. Noi ne-am cam pierdut puțin ideologia.”
Articolul PSD sub 25% în sondaje: declin istoric și întrebări despre viitorul partidului apare prima dată în Snews.ro.