Inundațiile din China au provocat pagube de peste 25 de miliarde de dolari. Totodată, peste 200 de oameni au murit sau sunt dați dispăruți după ce sudul și centrul Chinei au fost grav afectate de ploile abundente- a declarat un oficial al depratamentului pentru Situații de Urgentă- potrivit dpa.
Oficialul chinez, Zhou Xuewen, a declarat într-o conferință de presă că peste 63 de milioane de persoane au avut de suferit din cauza inundațiilor, iar peste 54.000 de case s-au prăbușit. Aproximativ 25,8 miliarde de dolari au fost pierderile economice-mai spune acesta.
Începând din iunie, ploile abundente au provocat inundaţii majore în centrul şi sudul Chinei. Provincia Hubei, cel mai grav afectată de pandemia de coronavirus, a suferit pagube importante în urma inundaţiilor.