Poliţia Română efectuează, joi, 37 de percheziţii domiciliare după ce clanul sadovenilor din București ar fi amenințat alt clan localizat în Roșiorii de Vede, județul Teleorman. A avut loc și un incident, după ce un bărbat a fugit de polițiști.
Perchezițiile se fac în cadrul unor dosare penale pentru contrabandă, delapidare, furt din locuinţe, şantaj, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal. Oamenii legii verifică locuințe și percheziționează până și mașinile acestora.
Au fost deja găsite mai multe arme albe și un pistol, fiind indisponibilizate.
A avut loc și un incident, după ce un bărbat vizat de percheziții a fugit de anchetatori. Acesta a fost prins după ce s-a tras un foc de armă în plan vertical.
Totul ar fi început după ce membrii clanului sadoveanu ar fi amenințat alt clan localizat în Roșiorii de Vede, polițiștii intrând atunci ”pe fir”.