Papa Francisc va părăsi Roma luna viitoare, pentru prima oară de la începutul pandemiei. el va vizita orașul italian Assisi unde va semna o nouă enciclică, a anunțat Vaticanul într-un comunicat de presă citat de Reuters.
„Sâmbătă, 3 octombrie, Sfântul Părinte Francisc va merge după-amiază la Assisi pentru a semna noua enciclică ‘Toţi fraţii’ despre fraternitate şi prietenie socială”, se arată în comunicatul Vaticanului.
Papa Francisc va oficia o mesă la mormântul Sfântului Francisc din Assisi şi apoi va semna enciclica.
În comunicat mai scrie că vizita va avea loc într-un cadru privat, fără participarea credincioșilor. Aceasta afost dorința Papei Francisc din cauza situației sanitare provocate de COVID-19.
Papa Francisc a susţinut miercuri prima audienţă generală în public din ultimele şase luni. Întâlnirea cu publicul s-a desfăşurat în curtea interioară ”Sfântul Damasus” a Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului. Aproape toate cele circa 500 de persoane prezente la audienţă au purtat măşti şi au stat pe scaune aranjate astfel încât să fie respectată distanţarea fizică.