Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seară, că nu există în acest moment discuţii despre introducerea stării de urgenţă, iar starea de alertă oferă instrumentele necesare autorităţilor pentru a ţine sub control pandemia.
„Starea de urgenţă oferă puţine măsuri suplimentare faţă de starea de alertă. (…) Nu există nicio discuţie legată de starea de urgenţă. Starea de alertă ne oferă instrumente dacă sunt folosite în mod raţional, pe baza unor evaluări ştiinţifice, pe baza evaluării zonelor cu cel mai mare risc de infectare, de asemenea pune la dispoziţie şi instrumente de a-i sancţiona pe cei care nu respectă regulile. Sigur, mai avem o problemă cu primarii, noi nu putem de exemplu să suspendăm autorizaţia unei terase care nu respectă regulile. Autorizaţiile de funcţionare sunt date de primari şi de aceea am cerut prefecţilor să ceară concursul primarilor, care trebuie să se implice şi să îşi folosească toate pârghiile pe care le au la dispoziţie pentru a comunica măsurile respective şi pentru a îndemna cetăţenii să respecte măsurile sanitare”, a declarat premierul, într-o emisiune la România TV.
Orban nu vrea redeschiderea școlilor pentru moment
El a precizat că „până la o reducere semnificativă a numărului de infectări zilnice, învăţământul se desfăşoară online”, citează Agerpres.
Ludovic Orban a spus că a fost crescut numărul şcolilor conectate la internet cu peste 3.000, au fost distribuite „un număr impresionat de tablete” şi au avut loc „nenumărate” întâlniri cu operatorii de telefonie mobilă, cărora li s-a cerut să fie mărită acoperirea la internet în mediul rural.
„Dar nu există la ora actuală posibilitate de conectare a tuturor copiilor”, a spus premierul, care a adăugat că se fac eforturi continue pentru a rezolva această problemă.
Primele doze de vaccin anti-Covid ajung anul acesta în România
Premierul Orban a spus, la România Tv, că vaccinul anti-Covid-19 ar putea ajunge în România încă din acest an.„Este posibil să vină în a doua parte a lunii decembrie”, a spus Ludovic Orban.