Nou incendiu într-o unitate medicală: Trei pacienți evacuați în Cluj

După dezastrul de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, Spitalul CFR din Cluj a fost la un pas de dezastru. Un scurt-circuit la instalația de iluminat a aprins o parte din tavanul băii de la etajul unu, trei pacienți fiind evacuați, potrivit Actual de Cluj

Focul a izbucnit în această dimineață, la ore 6-7. Angajații au sunat la pompieri, dat fiind faptul că un neon s-a aprins în baie din cauza unui scurt-circuit.

Trei pacienți internați au fost evacuați, simțindu-se un miros puternic de fum. În momentul izbucnirii incendiului, 11 pacienți și cadre medicale se aflau în respectiva secție.

Reamintim că săptămâna trecută, un incendiu la etajul al doilea al Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde se afla secția ATI-COVID, a curmat viețile a 12 oameni până acum.

O defecțiune ar fi aprins întregul salon, nemaiputându-se face nimic pentru 8 dintre pacienți, care au murit pe loc.

 

Articolul precedentCe acuzații i se aduc lui Daniel Tudorache, fostul primar PSD al Sectorului 1
Articolul următorUn meteorit a căzut pe casa unui indonezian / Cât costa să-l cumperi și cine a plătit un astfel de preț