O femeie de 32 de ani care conducea o mașină pe străzile din Buzău a fost somată de un polițist rutier să oprească, moment în care ea nu s-a conformat. Ca urmare, polițistul a început urmărirea ei și a fost acroșat de aceasta, motocicleta luându-i foc în impact.
Femeia a încercat să fugă de polițistul de pe motocicletă, după ce l-a acroșat pe acesta într-un autoturism taxi care se deplasa pe sensul opus. După ce a observat că motocicleta i-a luat foc agentului, i-a a continuat să gonească cu mașina.
Femeia a fost localizată de agenți de poliție într-o benzinărie, fiind acuzată acum de de tentativă de omor și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Polițistul nu a fost din fericire rănit.
Mesajul integral al Sindicatului Europol:
„A încercat să-l omoare pe polițistul care o urmărea!
Tupeu fără margini al unei femei de 32 ani care se afla la volanul unui autoturism pe care îl conducea pe străzile din Buzău.
După ce un polițist rutier pe motocicletă a efectuat semnalul regulamentar de oprire, femeia a încercat să scape lovindu-i motocicleta care a fost proiectată într-un taxi care circula de pe sensul opus.
Se poate observa cum femeia pierde pentru scurt timp controlul volanului dar redresează autoturismul și se deplasează în viteză crezând ca a scăpat după ce vede motocicleta în flăcări.
Adrian nu se pierde cu firea, îndepărtează curioșii din jurul focului și își anunță colegii despre caracteristicile autoturismului.
La scurt timp după mobilizarea echipajelor din teren, femeia este identificată într-o benzinărie, unde probabil se ascundea. Aceasta a fost reținută și este acuzată în acest moment de săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.
Îi transmitem sincere felicitări colegului nostru, agent principal de poliție Adrian Popa, pentru modul de intervenție și perseverența de care a dat dovadă și ne bucurăm nespus pentru faptul că nu a suferit vătămări grave.”