Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a declarat pe pagina sa de Facebook că pensiile militarilor nu sunt speciale și că, de la Cuza până în prezent, ei au beneficiat de pensii de serviciu.
„Este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine”, a declarat acesta pentru știrile Digi 24.
Reacția ministrului Apărării, general în rezervă, vine după ce plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede impozitarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei.
Concret, va fi impozitată diferența între pensia realizată pe baza contributivității și cea specială.
Ministrul Apărării subliniază că pentru a se schimba regulile din acest domeniu ar trebui analizată „întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului”.
„Cred că este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicațiile, și nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului, la resursa umană – pentru că specialiștii se formează în timp, cu efort și costuri – și, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar. Fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor”, completează ministrul Apărării.