Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea luni, 19 octombrie 2020, la Washington D.C., consultări politice cu secretarul de stat al SUA Michael Richard Pompeo. Șeful diplomației române efectuează în Statele Unite ale Americii, în perioada 19-20 octombrie, o vizită la invitația omologului său american.
Organizată în contextul celebrării, în 2020, a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și SUA, vizita reprezintă un bun prilej pentru reconfirmarea principalelor coordonate ale Parteneriatului Strategic, precum și pentru evaluarea stadiului și prioritizarea proiectelor de interes comun, reflectând angajamentul solid al celor două țări pentru extinderea și aprofundarea tuturor dimensiunilor Parteneriatului Strategic, trasmite într-un comunicat Ministerul afacerilor externe.
Discuțiile dintre ministrul Bogdan Aurescu și secretarul de stat Pompeo vor viza cooperarea bilaterală în domeniul politic, militar, energetic și economic, inclusiv proiectele strategice prioritare de interconectare promovate de România în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.
Ministrul Bogdan Aurescu va evidenția, totodată, în discuțiile cu secretarul de stat Mike Pompeo, obiectivul, de mare importanță pentru cetățenii români, al accederii țării noastre în Programul Visa Waiver.
De asemenea, vor fi abordate evoluțiile regionale, cu accent pe regiunea Mării Negre și securitatea pe Flancul Estic al NATO, precum și alte teme de interes de pe agenda internațională.
„Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, fiind unul dintre cei trei piloni fundamentali ai arhitecturii politicii externe și de securitate a țării noastre, iar dezvoltarea și aprofundarea acestuia, în toate dimensiunile sale, constituie obiective asumate la cel mai înalt nivel. Cu prilejul consultărilor pe care le voi avea cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo, vom evalua pragmatic stadiul Parteneriatul Strategic, pornind de la obiectivele concrete stabilite prin Declarația Comună a Președinților României și SUA, din 20 august 2019, adoptată cu ocazia vizitei la Washington a Președintelui Klaus Iohannis, și care, prin efortul nostru comun, angajament solid și voință politică, au fost în bună măsură realizate. Totodată, vom prioritiza principalele proiecte de interes comun aflate pe agendă, inclusiv în vederea pregătirii structurate a celei de-a 7-a reuniuni a Dialogului Strategic România-SUA, planificată pentru anul viitor, când vom celebra 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu înainte de vizită.