Ministerul Sănătății vrea să mărească personalul din cabinetele medicale din școli și universități

Ministerul Sănătății vrea să angajeze personal medical în cabinetele din școli și universități. MS a anunțat  că până la sfârșitul anului bugetul va crește pentru a fi posibil acest lucru.

„Până la sfârşitul anului, Ministerul Sănătăţii va identifica resursele financiare pentru suplimentarea unui număr de 264 posturi medici şcolari, 534 posturi asistenţi medicali pentru cabinete şcolare, 109 posturi medici dentişti, 145 posturi asistenţi medicali pentru cabinete stomatologice”, se arată într-un comunicat remis joi presei.

Ministerul Sănătății anunță că banii vor ajunge la autoritățile locale pentru a plăti medicii și asistenții școlari care vor ocupa noile posturi.

În prezent, la nivel naţional, 1.302 medici (788 cu specialitatea medicină generală şi 514 cu specialitatea stomatologie) şi 3.630 de asistenţi medicali (3262 cu specialitatea medicină generală şi 368 cu specialitatea stomatologie) asigură servicii medicale în cabinetele de medicină şcolară.

Articolul precedentBiroul Electoral Central: Cei care își iau viza de flotant după 4 septembrie vor putea vota pe listele suplimentare
Articolul următorUniunea Europeană amenință Marea Britanie cu sancțiuni juridice dacă nu renunță la proiectul de lege care modifică acordul Brexit