Peștera Stracoș este unică în lume bihorinimagini.ro/

BIHOR: PEȘTERA STRACOȘ UNICĂ ÎN LUME
Peștera Stracoș aflată la 28 de km de Oradea, într-o arie protejată, este unică în lume datorită sistemului autonom de iluminat şi de supraveghere, alimentat de panouri fotovoltaice.
În funcție de deplasarea vizitatorilor, sistemul se închide în spate și se aprinde în față, astfel peștera nu este luminată complet pentru a nu deranja biodiversitatea.
A fost amenajată pe o porţiune de 150 de metri din galeria subterană. Turiștii trec apoi printr-o zonă aventuroasă, cu apă până la piept și târâşuri, după care ajung la o porţiune spectaculoasă cu spaţii foarte largi. Mai mult decât atât, în peșteră, s-au găsit pumnale de sacrificiu medievale semn că aveau loc acolo, probabil, diferite ritualuri, în trecut.
Peștera Stracoș face parte dintr-un traseu turistic de 5 km și se va deschide publicului începând de săptămâna viitoare. Zona beneficiază de parcare, centru de conservare, puncte de belvedere, un pod suspendat și un traseu tip Via Ferrata.

Articolul precedentCalendarul zilei 15 mai
Articolul următorGRUPA de SÂNGE A, preferata CĂPUȘELOR