ARGEȘ: PĂDURE PLANTATĂ DE LA 0… DE VOLUNTARI
O pădure nouă va răsări în anii următori la marginea orașului Curtea de Argeș.
Sâmbătă, 6 Aprilie, Asociația ”Ajut deci exist”, împreună cu ”Plantăm speranță”, plantează o pădure de la zero. Un total de aproximativ 15.000 de puieți sunt pregătiți pentru cei peste 400 de voluntari așteptați la acțiune. Și campioana olimpică la scrimă, Ana Maria Brânză se va afla printre ei.
” Copacii ne iubesc, ne oferă din darurile lor și adăpostesc în interiorul lor viață„, a spus Andreea Tamaș, inițiatoarea proiectului și fondatoarea Asociației ”Ajut deci exist”.
Un alt proiect de suflet al Andreei Tamaș este Căsuța Armonia, loc unde copiii cu nevoi speciale primesc susținere, sfaturi și cure de stimulare senzorială.
Actualitate Lifestyle