Furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală, indiferent de prejudiciu, iar camioanele sau tirurile cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate, potrivit Noului Cod Silvic aprobat miercuri de Parlament cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.
„Astăzi am câştigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. În urmă cu foarte puţin timp, Parlamentul a aprobat proiectul de lege de modificare a Codului Silvic. În ultimele săptămâni am solicitat, în mod repetat, colegilor mei din Parlament, să supună la vot în regim de urgenţă această lege, care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai stă la discuţii cu aceştia. Mă bucur că mesajul nostru a avut rezonanţă şi că parlamentarii au înţeles că protejarea pădurilor este o prioritate dincolo de interese şi calcule politice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi co-iniţiator al proiectului de lege.
Amendamentele din noul Cod Silvic:
- furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
- camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
- tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
- avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
- lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
- sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
- evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
- accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
- accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.