O estimare a meteorologilor arată că sezonul 2020 al uraganelor din Oceanul Atlantic va avea valori peste normal. Specialiștii prognozează 3 până la 6 uragane de categoria 3 sau superioară, potrivit Agerpes.
„Există o probabilitate de 60% al unui sezon mai intens decât cel normal”, a declarat Neil Jacobs, responsabil în cadrul Agenţiei americane de observaţii oceanice şi atmosferice (NOAA). Acesta a adăugat că sezonul acesta va fi unul extrem de activ.
Având în vedere previziunile specialiștilor, 3 până la 6 uragane ar putea declanşa vânturi de cel puţin 178 de kilometri la oră.
Dacă previziunile se vor dovedi corecte, va fi vorba despre un record de cinci sezoane consecutive cu o intensitate peste normal, a precizat Gerry Bell, meteorolog principal în domeniul uraganelor la NOAA. Acesta a făcut apel la populație să fie pregătită, mai ales că unele operațiuni s-ar putea desfășura cu greutate din cauza epidemiei de coronavirus.
Sezonul uraganelor durează oficial de pe 1 iunie până pe 30 noiembrie, cu o perioadă de vârf în august și septembrie.
Numărul furtunilor tropicale şi al uraganelor în Atlanticul de Nord nu a crescut în ultimele decenii, dar a fost observat un alt fenomen: tendinţa de a deveni mai intense. Potrivit anumitor experţi, ar fi o consecinţă a schimbărilor climatice.
Gerry Bell a invocat drept explicaţie pentru împuținarea uraganelor apele mai calde din Atlantic şi Caraibe, precum şi absenţa fenomenului climatic El Nino, care duce la scăderea activităţii uraganelor.