Defrişări record în Pădurea Amazoniană în luna mai

Defrișarile continuă în ritm alarmant în Brazilia, cifrele aferente lunii mai, și primelor cinci luni ale anului, publicate vineri, fiind edificatoare în acest sens, potrivit Agerpres.

Ecologiştii avertizează că anul 2020 ar putea fi cel mai devastator pentru pădurea amazoniană, mai sumbru decât 2019, când recrudescenţa incendiilor a şocat întreaga lume. ”Ne aflăm în faţa scenariului unei catastrofe totale pentru Amazonia”, a declarat Mariana Napolitano, director ştiinţific al filialei din Brazilia a Fondului Mondial pentru Natură (WWF).

De la începutul anului, defrişările au ajuns la peste 2.000 de kilometri pătraţi, cu 34% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2019.

Aceste date sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât nu iau deocamdată în calcul sezonul secetos, care începe în iunie şi favorizează incendiile.

Ecologiştii acuză guvernul preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro, cunoscut climatosceptic, că favorizează defrişările prin susţinerea legalizării agriculturii sau a mineritului în zonele protejate.

„Guvernul şi-a demonstrat deja desconsiderarea totală faţă de mediu şi viaţa brazilienilor”, a declarat într-un comunicat Cristiane Mazzetti de la organizaţia Greenpeace.

Articolul precedentDodon a trimis zeci de militari la Moscova, în plină pandemie
Articolul următorPSD vrea o „stare intermediară” de 15 zile