Romică, este, poate, cel mai drăgălaș pui din rezervația de zimbri de la Hațeg. Acesta tocmai a împlinit 10 luni și poate fi văzut în rezervația de zimbri Haţeg-Slivuţ, unde este îngrijit de mama lui, botezată Spider Woman.
Rezervația de Zimbri de la Hațeg a fost fondată în anul 1958, când doi zimbri au fost aduși în România din Polonia. Rezervația este localizată în pădurea Slivuţ , printre puținele locuri din Europa unde trăiește zimbrul.
Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperită fiind cu păduri de carpeni,
stejari şi brazi.
Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, între 320 și 640 kg. Ca și la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 și 80% din zi. În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea.
Zimbrul a fost reintrodus acum șase decenii în fauna țării de silvicultorii români la peste două sute de ani de la dispariția sa din fauna țării noastre. În timp, au fost create mai multe nuclee de zimbri în România: Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț.