Mașinile britanice cu volanul pe partea dreaptă nu vor mai putea fi înmatriculate în România

Mașinile cu volan pe dreapta provenite din Marea Britanie nu vor mai putea fi înmatriculate în România începând cu 1 ianuarie 2021, dacă perioada de tranziție a Brexitului nu se prelungește. Propunerea vine din partea Registrului Auto Român și este citată de Agerpres.

Până la 31 decembrie 2020, vehiculele cu volan pe partea dreaptă care respectă și celelalte condiții aplicabile vor putea fi înmatriculate. Însă de la 1 ianuarie 2021, „omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă în România, iar vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK vor fi tratate asemenea oricărui alt vehicul care provine dintr-un stat terţ din afara UE şi nu vor mai primi CIV, deci nu vor mai putea fi înmatriculate în România”, este menționat în comunicat de presă al RAR.

În acest moment, nu există nicio prevedere în legătura cu vehiculele cu volan pe partea dreaptă care sunt deja înmatriculate, care să oblige mutarea poziției postului de conducere pe partea stângă.

Însă de la începutul anului viitor, automobilele trebuie ori să aibă postul de conducere pe partea stângă, ori să fi fost deja înmatriculate într-un alt stat al UE (în cazul în care au volanul pe partea dreaptă) și să nu le fi fost adusă nicio modificare în raport cu configurația de înmatriculare inițială. În ultimul caz, va fi de asemenea necesar ca farurile originale să fie înlocuite cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului.

Excepție de la regulă vor face autovehiculele special utilizate în servicii publice.

Citește și: În ultimele 6 luni, în România, au avut loc 25 de accidente cu mașini cu volan pe dreapta

Articolul precedentCertificate false de testare negativă, puse în vânzare la vama Promachonas / Care era prețul unui certificat fals
Articolul următorFără Penali: Inițiativa semnată de un milion de români, votată de Camera Deputaților