MAE: Românii de la ferma din Bornheim și-au primit salariile și sunt în căutarea altui loc de muncă / Cum erau tratații muncitorii români

Toți cetățenii români care și-au desfășurat activitatea la ferma din Bornheim au primit drepturile salariale care li se cuveneau, oamenii urmând să fie ajutați de Asociația Fermierilor Germani să-și găsească un alt loc de muncă în același domeniu, fiind identifiicate deja 120 de astfel de job-uri disponibile, anunță MAE, într-un comunicat de presă.

Românii care munceau la ferma din Bornheim au reclamat, recent, că nu și-au primit salariile, motiv pentru care ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a mers personal în Germania pentru a soluționa problema.

„Am avut discuţii atât cu români care muncesc sezonier în Germania cât şi cu angajatorii lor, cu asociaţiile de fermieri care sunt foarte active pentru stabilirea unui standard de muncă optim la nivelul tuturor angajaţilor, dar şi cu miniştrii Agriculturii şi Muncii. Toate aceste întâlniri mi-au arătat că în cea mai mare parte, în fermele din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sigur că sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite. Dincolo de condiţiile de muncă am cerut îm mod expres ca românilor să le fie asigurat un minim de protecţie medicală în această perioadă de pandemie. Şi nu în ultimul rând, am avut discuţii aplicate solicitând, şi cred că aţi văzut declaraţiile ministrului Muncii de astăzi, ale domnului ministru Heil (ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil – n.r.) care au arătat efectele imediate ale discuţiilor pe care l-am avut atât în privinţa intensificării controalelor în ferme şi în general în activităţile în care lucrează muncitori sezonieri, inclusiv în domeniul industriei cărnii”, a afirmat Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

Mii de sezonieri români au plecat în Germania pentru a munci în agricultură. Este nevoie de ei ca de aer pentru a culege recoltele care ar risca atlfel să se strice pe câmpuri. Însă nu puține au fost cazurile în care conaționalii aflați la muncă acolo s-au plâns de condițiile în care trebuie să trăiască în plină pandemie de COVID-19. Jurnaliştii germani de la postul public de televiziune ARD au făcut mai multe reportaje despre lucrătorii sezonieri străini fără de care multe ferme din Germania ar da faliment.

Se pare că fermierii germani interpretează diferit regulile emise de guvernul federal german privind măsurile de protecție pentru lucrătorii sezonieri din Europa de sud-est. Ele ar fi valabile, în ochii unora, doar pentru muncitorii aduși în Germania după data de 2 aprilie, dată la care Berlinul a anunțat primele reglementări în acest sens: 14 zile de carantină pentru lucrătorii nou-veniți și grupuri de lucru de până la 20 de persoane. Dar 20.000 de sezonieri erau deja la fermele germane înainte de 2 aprilie, scria si Deutsche Welle.

Semnalele de alarmă trase de presă au presat autorităților din România și Germania să ia măsuri și să trateze problema muncitorilor abandonați sau tratați necorespunzător.

 

Articolul precedentCS Universitatea Craiova, atac la Adrian Mititelu: „S-a crezut stăpân peste Știința!
Articolul următorCe cuprinde planul Merkel-Macron de 500 de miliarde de euro: puncte tari și puncte slabe