Orban: Astăzi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul 2 de la autostrada de Centură a Bucureștiului

Pot începe lucrările la cei 17 km de pe tronsonul 2 al autostrăzii de Centură a Municipiului București. Premierul Ludovic Orban a anunțat, la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan, că s-au emis documentele necesare. Orban a adăugat că Guvernul are de gând să acorde bani și pentru alte proiecte de infrastructură.

„Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să înceapă lucrările pe toate cele trei tronsoane de autostradă de Centură a Bucureştiului din zona de sud, astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim construcţia autostrăzii”, a mai spus premierul, subliniind că probabil Bucureștiul este singura capitală din Uniunea Europeană care nu are autostradă de centură.

„Prezenţa mea aici este şi o garanţie a faptului că în calitate de premier voi sprijini toate proiectele iniţiate de primarul general ales, Nicuşor Dan. Şi mai mult decât atât, vom duce la bun sfârşit proiecte care ţin de zona guvernamentală, dar care de fapt generează beneficii pentru Bucureşti”, a dat asigurări Ludovic Orban.

Extinderea rețelei de metrou, realizarea pasajelor de-a lungul actualei centuri la a intersecţia cu arterele care ies din Bucureşti, realizarea inelului feroviar şi practic a Masterplanului de transport, atât pe inelul feroviar, cât şi pe anumite tronsoane din interiorul Bucureştiului sunt alte proiecte de infrastructură pentru care premierul a promis sprijin.

Articolul precedentINSP: A fost confirmat primul caz de gripă tip AH1 în România din acest sezon
Articolul următorGrecia: Orașul Salonic- în carantină după creșterea numărului de cazuri de COVID-19