Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că școala în învățământul preuniversitar începe la 14 septembrie, iar pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv la instituțiile de învățământ.
Acesta a mai spus însă că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care un fost schițate.
„Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală”, a spus președintele.
Învățământul online rămâne o opțiune și vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ține fizic.
Bucureștiul se încadrează în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localităților din România, a precizat președintele referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, roșu). Numai 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu în prezent.
Criteriul de care se ține cont în stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel:
- Scenariul verde înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
- Scenariul galben – între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
- Scenariul roşu – se aplică unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În acest scenariu, școala se închide de tot.