Propunerea Uniunii Europene de a construi un „zid defensiv de drone” pe flancul estic ridică întrebări majore privind modul în care statele europene pot coopera în materie de apărare. Claudiu Crăciun a explicat la Sens TV, că provocarea reală nu este tehnologia în sine, ci capacitatea UE de a împărți costurile, responsabilitățile și beneficiile unui astfel de proiect, fără a lăsa țările din prima linie să suporte singure povara.
În cadrul analizei privind propunerea Uniunii Europene privind construirea unui „zid defensiv de drone” pe flancul estic, Claudiu Crăciun a atras atenția la Sens TV, că principala provocare nu ține doar de tehnologie sau finanțare, ci de modul în care statele europene iau decizii împreună în materie de apărare.
„Cum să pui 10, 12, 26 de state la un loc să ia decizii? Dacă pentru NATO aveam niște proceduri destul de clare, pentru UE, cel puțin în domeniul militar, avem modalitățile obișnuite de luare a deciziilor, care nici ele nu sunt perfecte. Dar, până la urmă, miza este să le ții împreună pe cele 27 de state, să nu dezavantajeze structural pe niciuna.
Nu sunt lucruri ușoare, deci nu ar trebui să ne așteptăm ca aceste negocieri să avanseze rapid, pentru că, într-adevăr, avem o Uniune Europeană, și nu toate statele din UE sunt poziționate în același fel față de întreg programul EU Readiness. Mai avem țările NATO și mai avem și țări care poate au o altă viziune și care trebuie cumva acomodate.
Chestiunea dronelor, așa cum o înțeleg eu, este că ideea de „zid de drone” este foarte atractivă, pentru că sugerează siguranță: faptul că ai un zid de drone și nu mai circulă nimic, nu mai intră nimic în spațiul tău aerian. Trebuie însă să ne gândim dacă aceste costuri sunt justificate, dacă tehnologiile s-au maturizat și dacă aceste tehnologii sunt aliniate operațional, strategic și tehnologic cu celelalte soluții de apărare”, a subliniat acesta într-o ediție a emisiunii „Sens Național” cu Sorin Manea.
Analistul a mai remarcat că realizarea unui astfel de proiect depinde de stabilirea clară a responsabilităților: cine finanțează, cine produce și cine beneficiază direct. În lipsa unei împărțiri echitabile a costurilor și avantajelor, statele membre vor ezita să se angajeze ferm. Riscul major este ca inițiativa să se blocheze în negocieri prelungite, fără un calendar de implementare. Astfel, proiectul ar putea rămâne la nivel de intenție, nu de capacitate militară reală.
„Cine contribuie? Și apoi ajungem și la partea aceea: cine contribuie financiar, cine produce, cine este producătorul, cine este cumpărătorul? Ce interes are o țară aflată, de exemplu, la cealaltă margine a Europei, precum Spania sau Portugalia, să susțină țările din Est?
Sunt tot felul de întrebări la care nu există răspuns, pentru că nu există un design instituțional creat pentru această apărare a Europei. Lucrurile se întâmplă în timp și acesta este, de fapt, modul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană: uneori durează foarte mult să se ajungă la un cvasi-consens, și nu doar în chestiuni militare, ci și în chestiuni economice sau sociale.
Uitați-vă la politica agricolă. Toate dosarele europene merg cu o anumită viteză sau cu o anumită încetineală. Nici în domeniul militar nu ne putem aștepta la altceva. Dar cred că, pe termen mediu, cele mai multe dintre aceste neînțelegeri fundamentale vor fi rezolvate, dacă și asta este foarte important, dacă în guvernele țărilor membre ale Uniunii Europene sau ale statelor nemembre există partide care își doresc, în mod onest, o Europă democratică ce are și capacitatea să se apere militar, în completarea NATO”, a explicat Claudiu Crăciun.
Comisia Europeană a lansat recent „Defense Readiness Roadmap”, care include ideea construirii unui „zid defensiv de drone” pentru întărirea flancului estic în fața Rusiei. Totuși, specialiștii avertizează că proiectul riscă să fie ineficient dacă rămâne exclusiv în cadrul instituțional al Uniunii Europene. Țările aflate în prima linie, statele baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria și România, nu pot suporta singure costurile unui astfel de sistem, motiv pentru care este necesară o coaliție de finanțare mai largă, incluzând și Regatul Unit și Norvegia. În plus, Ucraina este deja un actor major în producția de drone și, cu sprijin financiar european, ar putea crește semnificativ capacitatea de producție și export.
Dacă Uniunea nu reușește să creeze un cadru comun de finanțare și coordonare, proiectul „zidului de drone” riscă să rămână doar pe hârtie. Lipsa unei contribuții colective poate amplifica diferențele de securitate dintre statele membre, vulnerabilizând flancul estic al Europei într-un moment în care războiul din Ucraina continuă să evolueze. În schimb, un mecanism european de sprijin, inclusiv emiterea de obligațiuni și integrarea industriei ucrainene, ar permite o consolidare reală a capacității de apărare și ar reduce presiunea asupra statelor din prima linie.
Articolul „Zidul de drone” al UE: Proiect de apărare sau promisiune imposibilă? apare prima dată în Snews.ro.