Video șocant: Doi copii sar dintr-un apartament în flăcări

Doi copii de trei, respectiv zece ani, s-au salvat dintr-un apartament în flăcări din Franța, după ce au sărit în brațele locatarilor blocului care îi coordonau când și unde să sară. 

Totul s-a întâmplat în Grenoble, Franța, acum doar o zi, potrivit MSN. Cei doi copii au reușit să se salveze din flăcările ce puseseră stăpânire pe un apartament, după ce au sărit de pe balcon la îndemnul locatarilor care i-au prins pe cei doi.

Copiii au fost spitalizați, împreună cu alte 17 persoane, după ce cu toții ar fi inhalat fumul gros ce se ridica până deasupra blocului. Alte patru persoane care au ajutat la prinderea copiilor au fost transportate la spital pentru verificări.

 

Articolul precedentFCSB câștigă Cupa României, 1-0, împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe
Articolul următorFederaţia Sanitas: Nu sunt suficiente cadre medicale pentru covid, mulţi poartă pamperşi pe sub combinezoane